landou (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LANDÓU, landouri, s. n. 1. Trăsură luxoasă cu patru locuri așezate față în față și cu capota formată din două părți mobile.
2. Cărucior pentru copiii mici, mare și acoperit. – Din
fr. landau.landou (Dicționar de neologisme, 1986)LANDÓU s.n. 1. Trăsură de lux cu două banchete așezate față în față, al cărei acoperiș, format din două bucăți, se ridică și se lasă după voie.
2. Cărucior de copil, mare și închis. [Var.
landau s.n. / < fr.
landau, cf. germ.
Landauer <
Landau – oraș în Germania].
landou (Marele dicționar de neologisme, 2000)LANDÓU s. n. 1. trăsură de lux cu două banchete față în față, al cărei acoperiș, format din două bucăți, se ridică și se lasă după voie. 2. cărucior de copil, mare și închis. (< fr.
landou)
landou (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)landóu (landóuri), s. n. – Cărucior de copil.
Fr. landau; finala ca în
carou, erou etc.
landoŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)*landóŭ n., pl.
urĭ (fr.
landau, d.
Landau, un oraș din Germania, unde acest fel de trăsurĭ aŭ fost [!] fabricate mai întîĭ). Un fel de trăsură boĭerească cu doŭă canapele, ca și berlina, și care, după voință poate fi acoperită, ca cupeurile, saŭ descoperită (rădvan).
landou (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)landóu s. n.,
art. landóul; pl. landóurilandou (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LANDÓU, landouri, s. n. 1. Trăsură luxoasă cu patru locuri așezate față în față și cu capota formată din două părți mobile.
2. Cărucior pentru copiii mici, mare și acoperit. — Din
fr. landau.