jug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, în unele țări, se fixează de coarnele lor. ◊
Expr. A trage la jug =
a) a trage carul, căruța, plugul etc.;
b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Muncă grea, neplăcută; robie, tiranie.
2. Jujeu. ♦ Colac de lemn îmbrăcat în piele care se pune uneori la gâtul cailor și prin care se trec hamurile.
3. Piesă în formă de cadru sau de inel, care servește la susținerea altor piese ale unei mașini sau ale unei unelte. ♦ Grindă sau riglă de lemn folosită la construcția acoperișurilor.
4. Parte componentă a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei mașini electrice, care nu are înfășurări electrice. –
Lat. jugum.jug (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jug (júguri), s. n. –
1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. –
2. Suprafață pe care o poate ara o pereche de vite într-o zi. –
3. Povară, tiranie, robie. –
4. Gîtar, hamut. –
5. Jujeu. –
6. Cadru la ferăstrăul acționat de forța apei. –
7. Grindă. –
8. Dispozitiv de prindere la războiul de țesut. –
9. Suport de lemn pentru năvod. –
Var. (
Mold.)
giug. Mr. giug, megl.,
istr. jug. Lat. iŭgum (Pușcariu 916; Candrea-Dens., 913; DAR; REW 4610),
cf. it. giogo, prov. jo, fr. joug, cat. jou, sp. yugo, port. jugo. Der. jugan, s. m. (bou; cal castrat), în sensul de „devenit bun de jug”, întrucît taurii și caii necastrați nu sînt buni ca animale de povară (după Tiktin, de la procedeul castrării, care se făcea cu ajutorul unui clește în formă de jug; însă acest uz nu pare să poată fi documentat);
jugăni, vb. (a castra);
jugăneală, s. f. (castrare);
jugănitor, s. m. (persoană care castrează animale);
jugănar, s. m. (persoană care castrează animale);
jugar, adj. (bun de jug), cu
suf. -ar (după Pușcariu 917, REW 4604 și Candrea-Dens., 916, din
lat. iŭgārius);
jugărit, s. n. (preț al lemnului pe care îl pot căra din pădure o pereche de boi înjugați);
jugărel (
var. jugurel, jugureț),
s. m. (dumbeț, sclipeț, Teucrium Chamaedrys);
jugului, vb. (a pune la jug, a înjuga);
înjuga, vb. (a pune la jug, a înjuga, a subjuga, a înrobi;
refl., a se dedica în exclusivitate;
refl., a se uni;
Arg., a fugi, a scăpa),
cf. lat. iŭgāre; înjugătură, s. f. (pereche de animale înjugate);
înjugător, adj. (bun de jug, bou destinat aratului);
desjuga, vb. (a scoate din jug);
subjuga, vb. (a oprima, a împila), format pe baza
fr. subjuguer; jugastru, s. m. (arbore cu lemnul alb și tare, Acer campestre),
mr. giugastru, megl. jugastru, de la
jug cu
suf. -astru, sau poate de la un
lat. *
iŭgāster (Pușcariu 918; Candrea-Dens., 917; REW 4605; DAR), deoarece se folosea la confecționarea jugurilor (este greșită
der. propusă de Cihac, II, 511, din
mag. javor ‹
sl. javorŭ; după Diculescu,
Elementele, 482, din
gr. ζύγαστρον, de la ζυγόν „ulm”;
cf. Rosetti, I, 168).
jug (Dicționar de argou al limbii române, 2007)jug, juguri s. n. (glum.) căsătorie, căsnicie.
jug (Dicționaru limbii românești, 1939)jug n., pl.
urĭ (lat.
jŭgum, it.
giogo, pv.
jo, fr.
joug, cat.
jou, sp.
yugo, pg.
jugo. Din aceĭașĭ răd. sînt:
ajung, con-, dez-, în- și
sub-jug, conjugal). O unealtă de lemn în care se vîră gîturile a doĭ boĭ care trebĭe să tragă. Altă unealtă care cuprinde gîtu unuĭ cal care trage. Jujăŭ, altă unealtă care se pune în juru gîtuluĭ unuĭ porc ca să nu treacă pin gardurĭ.
Fig. Robie, servitute, dominațiune:
a scutura jugu străin.jug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jug s. n.,
pl. júgurijug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jug n.
1. unealtă de lemn în care se prind vitele și caii spre a trage;
2. fig. robie:
scuturară jugul păgânilor; 3. doi boi;
4. vită de pășunat:
doi boi de jug; 5. Tr. cusătură cu flori:
cămașă cu jug la guler. [Lat. JUGUM].
jug (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor comute care trag la car, la plug etc. sau, în unele țări, se fixează de coamele lor. ◊
Expr. A trage la jug =
a) a trage carul, căruța, plugul etc.;
b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Muncă grea, neplăcută; robie, tiranie.
2. Jujeu. ♦ Colac de lemn îmbrăcat în piele care se pune uneori la gâtul cailor și prin care se trec hamurile.
3. Piesă în formă de cadru sau de inel, care servește la susținerea altor piese ale unei mașini sau ale unei unelte. ♦ Grindă sau riglă de lemn folosită la construcția acoperișurilor.
4. Parte componentă a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei mașini electrice, care nu are înfășurări electrice. —
Lat. jugum.