jucărie - explicat in DEX

jucărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JUCĂRÍE, jucării, s. f. 1. Obiect cu care se joacă copiii. ♦ Fig. Persoană sau lucru ajuns la discreția cuiva; păpușă, marionetă. 2. Fig. Lucru neînsemnat; fleac, bagatelă, nimic. – Juca + suf. -ărie.

jucărie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
jucărie, jucării s. f. 1. ( intl.) pistol, armă de foc. 2. (er.) vulvă; vagin.

jucărie (Dicționaru limbii românești, 1939)
jucăríe f. (d. joc). Obĭect cu care se joacă copiiĭ (ca bilele, arșicele, soldațiĭ de plumb, păpușile ș.a.). Fig. Ceĭa ce e supus gustuluĭ saŭ puteriĭ altuĭa: acest pitic e o jucărie în mînile aceluĭ uriaș, corabia noastră era jucăria vîntuluĭ și a valurilor. Glumă, lucru ușor: această luptă n’a fost jucărie, algebra e o jucărie pentru el. – Fam. și jucărică, pl. ele.

jucărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
jucăríe s. f., art. jucăría, g.-d. art. jucăríei; pl. jucăríi, art. jucăríile

jucărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
jucărie f. 1. glumă: ce, asta e jucărie? 2. obiect servind a face pe copii să petreacă; 3. ceea ce e lăsat în voia impetuoasă a elementelor: a fi jucăria vânturilor, a valurilor; fig. a soartei jucărie AL.

jucărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JUCĂRÍE, jucării, s. f. 1. Obiect cu care se joacă copiii. ♦ Fig. Persoană sau lucru ajuns la discreția cuiva; păpușă, marionetă. 2. Fig. Lucru neînsemnat; fleac, bagatelă, nimic. — Juca + suf. -arie.