jucăuș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JUCĂÚȘ, -Ă, jucăuși, -e, adj. 1. Căruia îi place să se joace. ♦ Căruia îi place să danseze.
2. Fig. Care se mișcă repede și capricios; vioi, neastâmpărat, zglobiu. –
Juca +
suf. -uș.jucăuș (Dicționaru limbii românești, 1939)jucăúș, -ă adj. și f.
Est. Jucător, dansator.
Jucăuș pe cărțĭ, cartofor.
jucăuș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jucăúș adj. m.,
pl. jucăúși; f. jucăúșă, art. jucăúșa, pl. jucăúșejucăuș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jucăuș m.
1. jucător;
2. fig. saltimbanc.
jucăuș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JUCĂÚȘ,-Ă, jucăuși, -e, adj. 1. Căruia îi place să se joace. ♦ Căruia îi place să danseze.
2. Fig. Care se mișcă repede și capricios; vioi, neastâmpărat, zglobiu. —
Juca +
suf. -uș.