joben - explicat in DEX

joben (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
JOBÉN, jobenuri (jobene), s. n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii; cilindru. – Din n. pr. Jobin.

joben (Dicționar de neologisme, 1986)
JOBÉN s.n. Pălărie bărbătească (de ceremonie) cilindrică, înaltă și tare, de obicei neagră; cilindru. [Pl. -nuri, -ne. / < Jobin – pălărier francez din București].

joben (Marele dicționar de neologisme, 2000)
JOBÉN s. n. pălărie bărbătească cilindrică, înaltă și tare, neagră, purtată astăzi numai la ceremonii. (< Jobin, n. fr.)

joben (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
jobén (jobéne), s. n. – Pălărie bărbătească înaltă, cilindru. De la Jobin, pălărier francez stabilit în București la jumătatea sec. XIX (DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 221). – Der. înjobenat, adj. (cu joben).

joben (Dicționaru limbii românești, 1939)
* joben n., pl. e și urĭ (după numele unuĭ pălărier Francez Jobin din Bucureștĭ ). Pălărie înaltă cilindrică numită și pălărie înaltă și cilindru (Se derivă din pălăria olandeză cum e în tablourile luĭ Rembrandt. Forma actuală ĭ-a dat-o un pălărier din Londra, la 1797, ĭar la 1813 a fost adoptată de modă). V. clac.

joben (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!jobén s. n., pl. jobéne

joben (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
joben n. pălărie bărbătească înaltă și cilindrică (numită astfel după pălărierul bucureștean Jobin, prin care ajunse la modă).

joben (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
JOBÉN, jobene, s. n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii; cilindru. [Pl. și: jobenuri] — Din n. pr. Jobin.