jitie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JÍTIE, jitii, s. f. (
Reg.)
1. Poveste, anecdotă, snoavă.
2. Boală cronică; defect, cusur. – Din
sl. žitije.jitie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jítie (jítii), s. f. –
1. Viață, biografie. –
2. Istorie cronică, poveste. –
3. Beteșug, boală cronică.
Sl. žitije „viață” (Pușcariu,
Dacor., VIII, 349).
Sec. XVII,
înv. cu primul sens.
jitie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)jitie, jitii s. f. lehamite, greață.
jitie (Dicționaru limbii românești, 1939)jítie f. (vsl.
sîrb. bg. žitiĭe,
rus. žitĭe, žitié,
vĭață, biografie. V. obștejitie). Vechĭ.
Biografie. Azĭ. Mold.
Istorie, poveste: v’am spus jitia toată.
Munt. est.
Motiv: ce jitie a avut să se lege de mine ?
jitie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jítie (
reg.)
(-ti-e) s. f.,
art. jítia (-ti-a), g.-d. art. jítiei; pl. jítii, art. jítiile (-ti-i-)jitie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jitie f. Mold. firul povestii:
v’am spus jitia toată GR. [Vechiu-rom.
jitie, vieață:
își puse acolo stâlp și-și scrise jitia toată (ALEXANDRIA). [Slav. JITIE, vieață].
jitie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JÍTIE, jitii, s. f. (
Reg.)
1. Poveste, anecdotă, snoavă.
2. Boală cronică; defect, cusur. — Din
sl. žitije.