jian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JIÁN, -Ă, jieni, -e, subst. 1. S. m. și
f. Locuitor din regiunea Jiului.
2. S. f. art. Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei; melodie după care se execută acest dans; jieneasca, jianca. [
Pr.:
ji-an] –
Jiu (
n. pr.) +
suf. -an.jian (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jián (locuitor)
(ji-an) s. m.,
pl. jiéni (-ji-eni)jian (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JIÁN, -Ă, jieni, -e, s. m.,
s. f. 1. S. m. și
f. Locuitor din regiunea Jiului.
2. S. f. art. Dans popular românesc cu mișcare vioaie, răspândit în jurul Sibiului și în nordul Olteniei; melodie după care se execută acest dans; jieneasca, jianca. [
Pr.:
ji-an]. —
Jiu (
n. pr.) +
suf. -an.