jertfă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JÉRTFĂ, jertfe, s. f. 1. (În unele ritualuri religioase) Ceea ce se aducea ca dar divinității (mai ales vietăți sacrificate pe altar); ofrandă. ♦
Fig. Victimă. ◊
Expr. A cădea jertfă = a fi sacrificat; a muri.
2. Sacrificiu, jertfire.
3. (
Pop.) Prisos, belșug (de bucate, vin etc.) – Din
sl. žrŭtyva.jertfă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)jértfă (jértfe), s. f. –
1. Sacrificiu, ofrandă. –
2. Ofrandă, dar, prinos. –
3. Sacrificiu, jertfire. –
4. Victimă. –
Var. (
înv.)
jertvă. Sl. žrŭtva (Miklosich,
Lexicon, 200; Cihac, II, 157; Tiktin; DAR),
cf. bg.,
rus.,
pol. žertva, sb. žrtva. –
Der. jertfi, vb. (a sacrifica; a aduce o jertfă),
der. intern;
jertfitor, adj. (care sacrifică);
jertfelnic, s. n. (altar păgîn; masă lîngă altar), din
sl. žrŭtvĭnikŭ, cf. bg.,
rus. žertvennik, sb. žrtvenik.jertfă (Dicționaru limbii românești, 1939)jértfă f., pl.
e (vechi
-tvă, d. vsl.
žrŭtva, rus.
žértva. V.
jirfă). Sacrificiŭ. – Vechĭ și
jirtfă, jîrtfă.jertfă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)jértfă (jert-fă) s. f.,
g.-d. art. jértfei; pl. jértfejertfă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)jertfă f.
1. ofrandă făcută divinității cu oarecari ceremonii;
2. victimă oferită zeilor celor falși:
jertfe omenești; 3. renunțarea la ceva însemnat, plăcut, etc., privațiune voluntară:
vă fac această jertfă. [Vechiu-rom.
jârtfă = slav. JRŬTVA].
jertfă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JÉRTFĂ, jertfe, s. f. 1. Ceea ce se aduce ca dar divinității (mai ales vietăți sacrificate pe altar); ofrandă. ♦
Fig. Victimă. ◊
Expr. A cădea jertfă = a fi sacrificat; a muri.
2. Sacrificiu, jertfire.
3. (
Pop.) Prisos, belșug (de bucate, de vin etc.). — Din
sl. žrŭtyva.