jarchină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)JÁRCHINĂ, jarchine, s. f. (
Reg.)
1. Ciomag.
2. Bucată (de ceva). –
Et. nec. Cf. jarcă.
jarchină (Dicționaru limbii românești, 1939)járchină f. f., pl.
ĭ (var. din
harchină și rudă cu
jart și
harș).
Est. Hîrșie jărcănită, de pe care lipsește lîna pe icĭ pe colo. Jarcă, haĭnă orĭ pălărie ruptă saŭ roasă. V.
zdreanță.jarchină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)járchină (ciomag) (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. járchinei; pl. járchinejarchină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)JÁRCHINĂ, jarchine, s. f. (
Reg.)
1. Ciomag.
2. Bucată (de ceva). —
Et. nec. Cf. jarcă.