izbăvitor - explicat in DEX

izbăvitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. – Izbăvi + suf. -tor.

izbăvitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izbăvitór adj. m., s. m., pl. izbăvitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. izbăvitoáre

izbăvitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
izbăvitor a. și m. mântuitor: sfânta Nastasia izbăvitoarea de otravă CR.

izbăvitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor. 2. Adj. Care izbăvește, vindecă. — Izbăvi + suf. -tor.