izbăvi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Pop.) A scăpa (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. – Din
sl. izbaviti.izbăvi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)izbăví (izbăvésc, izbăvít), vb. – A salva, a scăpa dintr-o primejdie, a elibera, a răscumpăra.
Sl. izbaviti (Tiktin; DAR),
cf. bg. izbavjam. –
Der. izbavă, s. f. (salvare), din
sl. izbava; izbăvitor, adj. (salvator);
izbăvință, s. f. (
înv., salvare).
izbăvi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izbăví (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. izbăvésc, imperf. 3
sg. izbăveá; conj. prez. 3
să izbăveáscăizbăvi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izbăví v.
1. a scăpa sufletul, a mântui:
o biată păsărică de munci te izbăvește Al.;
2. a scăpa de o primejdie, de o boală. [Slav. IZBĂVIȚI, a libera, a răscumpăra].
izbăvi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZBĂVÍ, izbăvesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. (
Pop.) A scăpa sau a face pe cineva să scape (dintr-o primejdie, boală etc.); a (se) salva, a (se) mântui. — Din
sl. izbaviti.