izbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBÍ, izbesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦
Tranz. și
refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli.
2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi.
3. Tranz. A ataca.
4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. – Din
sl. izbiti.izbi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)izbí (izbésc, izbít), vb. –
1. A lovi cu putere. –
2. A ciocni, a se repezi cu violență. –
3. A cădea, a se proiecta. –
4. A arunca, a lansa. –
5. A ataca, a asalta. –
6. A atrage atenția. –
7. (
Refl.) A se lovi puternic de ceva, a se poticni de un obstacol. –
8. (
Refl.) A semăna cu cineva.
Sl. izbiti (Miklosich,
Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 153; Tiktin; DAR), dar cu schimbare semantică, deoarece în
sl. izbiti (
der. de la
biti „a lovi”) înseamnă „a omorî în bătaie”. Probabil semantismul este cel din
sŭbiti „a lovi”,
cf. aceeași confuzie semantică în
iscodi și posibil în
isprăvi. Cf. Șeineanu,
Semasiol., 224.
Der. izbă, s. f. (
Bucov.,
Mold., izbitură, lovitură), postverbal;
izbitură, s. f. (lovitură, ciocnire);
izbeliște, s. f. (loc sau poziție expusă, la voia întîmplării).
izbi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izbí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. izbésc, imperf. 3
sg. izbeá; conj. prez. 3
să izbeáscăizbi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZBÍ, izbesc, vb. IV.
1. Tranz. și
refl. A (se) lovi cu putere (de ceva, de cineva sau cu ceva); a (se) repezi cu violență; a (se) trânti. ♦
Tranz. și
refl. A (se) arunca cu putere; a (se) azvârli.
2. Tranz. (Despre lumină) A cădea cu putere, a lovi drept în față, în ochi.
3. Tranz. A ataca.
4. Tranz. Fig. A impresiona puternic pe cineva; a surprinde, a frapa, a bate la ochi. — Din
sl. izbiti.izbì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izbì v.
1. a (se) lovi tare;
2. fig. (galicism) a impresiona puternic:
priveliștea ne-a izbit foarte. [Slav. IZBITI, a ucide: noțiunile de
ucidere și
izbire sunt înrudite (cf. vechiu-rom.
a ucide, a lovi tare); sensul 2 după fr.
frapper].