izbânditor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. –
Izbândi +
suf. -tor.izbânditor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izbânditór (rar)
adj. m.,
pl. izbânditóri; f. sg. și
pl. izbânditoáreizbânditor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izbânditor a. și m. care își izbândește, răsbunător:
Izabela intrase izbânditoare în Cluș OD.
izbânditor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. —
Izbândi +
suf. -tor.