izbăvitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și
f.,
adj. (
Pop.)
1. S. m. și
f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor.
2. Adj. Care izbăvește, vindecă. –
Izbăvi +
suf. -tor.izbăvitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)izbăvitór adj. m.,
s. m.,
pl. izbăvitóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. izbăvitoáreizbăvitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)izbăvitor a. și m. mântuitor:
sfânta Nastasia izbăvitoarea de otravă CR.
izbăvitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IZBĂVITÓR, -OÁRE, izbăvitori, -oare, s. m. și
f.,
adj. (
Pop.)
1. S. m. și
f. Persoană care izbăvește; salvator, mântuitor.
2. Adj. Care izbăvește, vindecă. —
Izbăvi +
suf. -tor.