izbânditor - explicat in DEX

izbânditor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. – Izbândi + suf. -tor.

izbânditor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
izbânditór (rar) adj. m., pl. izbânditóri; f. sg. și pl. izbânditoáre

izbânditor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
izbânditor a. și m. care își izbândește, răsbunător: Izabela intrase izbânditoare în Cluș OD.

izbânditor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IZBÂNDITÓR, -OÁRE, izbânditori, -oare, adj. (Rar) Care izbândește; biruitor, învingător. — Izbândi + suf. -tor.