iui - explicat in DEX

iui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IUÍ, íui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: i-u-i] – Iu + suf. -ui (după chiui).

iui (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
iuí, iui, vb. intranz. – A striga, a chiui. – Din iu, interj. „strigăt repetat la horă” (formă onomatopeică).

iui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iuí (a ~) (rar) (i-u-) vb., ind. prez. 3 íuie, imperf. 3 sg. iuiá; conj. prez. 3 să íuie

iui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IUÍ, iui, vb. IV. Intranz. (Rar) A chiui. [Pr.: -i-u-] — Iu + suf. -ui (după chiui).