iudeu - explicat in DEX

iudeu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația de bază a Iudeii sau era originară din Iudeea. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĩ.

iudeu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
iudéu (iudéi), s. m. – Evreu. Gr. ’Iουδαῖος, în parte prin intermediul sl. Ijudej. Sec. XVI. – Der. iudeesc, adj. (iudaic); iudeian, adj. (înv., evreu).

ĭudeŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
ĭudéŭ m. (vsl. Iĭudéĭ, ngr. ĭudéos, vgr. Iudaîos, lat. Iudaeus). L. V. Jidan. – Fem. ĭudeĭancă, pl. ĭence.

iudeu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iudéu s. m., art. iudéul; pl. iudéi, art. iudéii

iudeu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iudeu a. ce ține de Iudea. ║ m. locuitor în Iudea.

iudeu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IUDÉU, iudei, s. m. Persoană care făcea parte din populația Iudeii antice sau era originară de acolo. ♦ (Înv.) Evreu. — Din sl. Ijudeĭ.