italian (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ITALIÁN, -Ă, italieni, -e, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Persoană care face parte din populația de bază a Italiei sau este originară din Italia.
2. Adj. Care aparține Italiei sau populației ei, privitor la Italia sau la populația ei; italienesc. ♦ (Substantivat,
f.) Limba italiană. [
Pr.: -
li-an] – Din
it. italiano.italian (Marele dicționar de neologisme, 2000)ITALIÁN, -Ă I.
adj., s. m. f. (locuitor) din Italia. II. adj. care aparține Italiei sau italienilor. ♦ artă ~ă = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei, pe baza tradiției atât a artei romane, cât și a celei paleocreștine și bizantine. ◊ (s. f.) limbă romanică vorbită de italieni. (< it.
italiano)
italian (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)italián (italiánă), adj. –
1. Care face parte din populația de bază a Italiei. –
2. Care aparține Italiei. –
Var. (
pop.)
italian, (
înv.)
ital. It. italiano, și inainte (
sec. XVII) din
lat. italus. –
Der. italian, s. m.;
italiancă, s. f.;
italienesc, adj. (italian);
italienește, adv. (în limba italiană);
(i)talienie, s. f. (
înv., limba italiană);
italienism, s. n.italian (Dicționaru limbii românești, 1939)*italián, -că s., pl.
ienĭ, ience. Locuitor din Italia. Adj.
-ian, -iană, pl.
ienĭ, iene (rar
iane):
limba italiană. – Pop.
Talian (sîrb.
Talijan, turc.
Talian, alb.
Talĭan, ung.
Talián d. ven.
Taliano, sic.
Talianu). – În cronicĭ și
Ital (ngr.
Italós). V.
broscar.italian (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)ITALIÁN, -Ă s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. (La m.
pl.) Popor care s-a constituit ca națiune în
Pen. Italică.
I. mai trăiesc în S.U.A., Franța, Elveția, Germania, Belgia, Marea Britanie, Canada, Brazilia, Venezuela, Argentina, Australia ș.a. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Italia.
2. Adj. Care aparține Italiei sau italienilor (
1), referitor la Italia sau la italieni. ♦ (Substantivat,
f.) Limbă indo-europeană din grupul italo-romanic vorbită de italieni; prezintă diferențe dialectale foarte mari. Limba literară are la bază dialectul toscan (impus de mari scriitori ca Dante, Petrarca, Boccaccio). Alfabet latin. Limba oficială în Italia, Elveția, San Marino, Vatican. Limbă de cultură în Malta. ◊
Arta i. = artă dezvoltată pe teritoriul Italiei. Cuprinde în procesul ei de formare atât tradiția
artei romane, cât și a
artei paleocreștine și
bizantine. Din
sec. 11, în arhitectură se creează, în tradiția artei bizantine și în stil romanic, monumente importante (Milano, Pisa), în timp ce în stil gotic întâmpină rezistență, manifestându-se mai mult în decorație (Orvieto, Milano). Sculptura
sec. 13 este dominată de Nicola Pisano. Pictura se desprinde treptat de sub influența bizantină, prin pictorii sienezi: Cimabue, Duccio di Buoninsegna, Simone Martini și îndeosebi prin Giotto. Un moment culminant al artei italiene îl constituie
Renașterea (
sec. 15 și 16). În arhitectură,
F. Brunelleschi, Michelozzo și L.B. Alberti definesc preferințele epocii pentru simplitate, proporționalitate, simetrie. Bramante, Michelangelo, Palladio creează mari edificii și ansambluri arhitectonice. În sculptură, personalitățile dominante sunt J. della Quercia, Ghilberti, Donatello, Verrocchio, Michelangelo, iar în
sec. 16, Cellini. În pictură, alături de frescă se dezvoltă tehnica picturii în ulei. Cei mai de seamă reprezentanți ai picturii Renașterii sunt, în
sec. 15, Uccello, Masaccio, Piero della Francesca, Antonello da Messina, Giovanni Bellini, Mantegna, Botticelli, Ghirlandaio, iar în
sec. 16 Leonardo da Vinci, Rafael, Correggio, Tiziano, Tintoretto, Veronese. Către mijlocul
sec. 19 apare
manierismul. În 1585, la Bologna, ia ființă prima academie de pictură.
Sec. 17-18 sunt dominate de stilul baroc, Roma devenind principalul centru artistic. În arhitectură sunt reprezentativi Borromini, Bernini (care este și sculptor); pictura se dezvoltă sub influența lui Caravaggio și a Școlii Bologneze (Carracci, Guido Reni). Veneția devine, în
sec. 18, principalul centru de cultură (Canaletto, Tiepolo, Guardi). La sfârșitul
sec. 18 și începutul
sec. 19, se impune
neoclasicismul, ilustrat în sculptură de Canova. După 1860, apar curente înnoitoare (
macchiaioli). În pictura
sec. 20 se remarcă Modigliani, apar
futurismul (
N. Boccioni,
C. Carrà,
G. Severni) și pictura
metafizică. Figuri reprezentative ale artei
i. după cel de-al doilea război mondial:
G. Morandi, E. Prampolini,
M. Campigli,
G. de Chirico, R. Guttuso,
G. Manzù,
M. Marini, iar în arhitectură P.L. Nervi,
G. Ponti. În ultimele decenii, arta
i. a cunoscut o deosebită înflorire și diversificare. În arhitectură s-au afirmat P. Portoghezi, A. Rossi,
V. Gregotti,
G. Anlenti, R. Piano. În sculptură s-au impus A. și
G. Pomodoro, P. Consagra, M. Mertz,
F. Melotti,
G. Paolini,
M. Ceroli, P. Pascali,
N. Carrino etc. În pictură, abstracționismul, reprezentat în special de E. Vedora, R. Vespignani,
G. Santomaso, utilizează noi limbaje: cel informal (A. Burri, R. Crippa), cromatic (P. Dorazio) sau al expresionismului suprarealist (E. Baj). Se afirmă în egală măsură arta cinetică (B. Murani, E. Mari), arta figurativă într-o nouă ipostază (A. Recarcati,
M. Pistolelto), arta pop (
M. Schifano), arta săracă (caracterizată prin simplitatea elementelor folosite) ș.a. Caracteristic anilor '80 și '90 este subiectivismul, tematica abordată fiind analizată numai din punct de vedere artistic și al personalității creatoare a artistului. De remarcat rafinamentul stilistic al design-ului (
M. Zanuso, E. Gottsass,
V. Magistretti).
italian (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)italián (-li-an) adj. m.,
s. m.,
pl. italiéni (-li-eni); adj. f. italiánă, pl. italiéneitalian (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)italian a. ce ține de Italia modernă. ║ m. locuitor de acolo.
italian (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ITALIÁN, -Ă, italieni, -e, s. m.,
adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Italiei sau este originară de acolo.
2. Adj. Care aparține Italiei sau italienilor (
1), privitor la Italia ori la italieni; italienesc. ♦ (Substantivat,
f.) Limba italiană. [
Pr.:
-li-an] —Din
it. italiano.