ireproșabil - explicat in DEX

ireproșabil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IREPROȘÁBIL, -Ă, ireproșabili, -e, adj. Căruia nu i se poate reproșa nimic; care este fără cusur, fără greșeli; desăvârșit, impecabil, perfect, nereproșabil. ♦ (Adverbial) Fără cusur, în mod desăvârșit. – Din fr. irréprochable.

ireproșabil (Dicționar de neologisme, 1986)
IREPROȘÁBIL, -Ă adj. Fără cusur, foarte corect, impecabil. [Cf. fr. irréprochable].

ireproșabil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IREPROȘÁBIL, -Ă adj. (și adv.) fără cusur, foarte corect, impecabil. (< fr. irréprochable)

ireproșabil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ireproșábil, -ă adj. (fr. irréprochable. V. reproș). Căruĭa nu i se poate face nicĭ un reproș, foarte bun, perfect: elev, lucru ireproșabil. Adv. În mod ireproșabil: a cînta ireproșabil.

ireproșabil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ireproșábil (-re-pro-) adj. m., pl. ireproșábili; f. ireproșábilă, pl. ireproșábile

ireproșabil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ireproșabil a. ce nu merită nici un reproș.

ireproșabil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IREPROȘÁBIL, -Ă, ireproșabili, -e, adj. Căruia nu i se poate reproșa nimic; care este fără cusur, fără greșeli; desăvârșit, impecabil, perfect, nereproșabil. ♦ (Adverbial) Fără cusur, în mod desăvârșit. — Din fr. irréprochable.