ireal - explicat in DEX

ireal (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IREÁL, -Ă, ireali, -e, adj. 1. Care nu există în realitate; nereal, imaginar, fantastic. ♦ Care pare că nu este real (atât este de neobișnuit). 2. (Despre moduri verbale sau despre propoziții condiționale, concesive sau comparative) Care prezintă acțiunea ca ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. [Pr.: -re-al] – Din fr. irréel.

ireal (Dicționar de neologisme, 1986)
IREÁL, -Ă adj. Neexistent în realitate; nereal, imaginar. ♦ Care pare că nu este real. ♦ (Despre verbe) Care prezintă acțiunea ca o ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. [Pron. -re-al. / cf. fr. irréel].

ireal (Marele dicționar de neologisme, 2000)
IREÁL, -Ă adj. care nu există în realitate; nereal, imaginar, fantastic. ◊ (despre verbe) care prezintă acțiunea ca pe o ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. (< fr. irréel)

ireal (Dicționaru limbii românești, 1939)
*ireál, -ă adj. (d. real). Care nu e real, care nu există.

ireal (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ireál (-re-al) adj. m., pl. ireáli; f. ireálă, pl. ireále

ireal (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ireal a. V. nereal.

ireal (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IREÁL, -Ă, ireali, -e, adj. 1. Care nu există în realitate; nereal, imaginar, fantastic. ♦ Care pare că nu este real (atât este de neobișnuit). 2. (Despre moduri verbale sau despre propoziții condiționale, concesive sau comparative) Care prezintă acțiunea ca ipoteză nerealizată sau nerealizabilă. [Pr.: -re-al] — Din fr. irréel.