iortoman (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IORTOMÁN, -Ă, adj. v. ortoman.iortoman (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)iortomán,
iortománi, s.m. (înv.; despre haiduci) voinic, viteaz.
ĭortoman (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭortomán, -că adj. și s. (cp. cu turc.
ĭurtmak și
ĭortmak, a alerga în trap, a hoĭnări, și
-man ca´n
gîrtoman, hoțoman).
Vest P. P. Puternic, voĭnic (GrS. 1937, 247). – În Serbia
ĭoltoman, în Arg. (Lung. 71)
hartoman, în est
ortoman. – Ca adj.
-ănésc, de ĭortoman; ca adv.
-ănéște. V.
lotroman.iortoman (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iortoman m. (despre haiduci) voinic, viteaz, în cântecele oltene și muscelene:
voinicu iortoman cu chimiru plin de bani POP. [Primitiv termen ciobănesc; v.
ortoman].
iortoman (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IORTOMÁN, -Ă adj. v. ortoman.