iordan - explicat in DEX

iordan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. – Din sl. iordanŭ.

iordan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
iordán s. m. – Ceremonia religioasă a sfințirii apei, pe 6 ianuarie, întru comemorarea botezului Domnului. De la Iordan, și acesta din ngr. ’Iορδάνης, sl. Iordanŭ (Tiktin; DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 188). – Der. iordăni, vb. (a stropi cu apă sfințită, de Bobotează; este obicei religios și totodată popular, care conform tradiției se ținea cu mare fast la Curtea domnească); iordănit, s. n. (obicei popular ce constă în a stropi cu apă sfințită); iordănitor (var. iordănaș), s. m. (persoană care stropește cu apă sfințită).

iordan (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
iordan, iordane s. n. 1. truc. 2. minciună.

iordan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
IORDAN (JORDAN; ebr. Ha Yarden; arab. Nahr al-Urdunn), fluviu în Orientul Apropiat, pe terit. Libanului, Siriei, Israelului și Iordaniei; 325 km. Izv. din V masivului Hermon, curge prin lacul Tiberiada și depr. tectonică Ghor și se varsă în Marea Moartă. Formează numeroase meandre. Irigații; hidrocentrale. Pescuit. În apa I. a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul.

iordan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
IORDAN, Iorgu (1888-1986, n. Tecuci), lingvist și filolog român. Acad. (1945), prof. univ. la Iași și București. Lucrări în domeniul lingvisticii romanice („Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode”), al limbii române contemporane („Limba română actuală. O gramatică a greșelilor”, „Limba română contemporană”, „Structura morfologică a limbii române”, în colab.), al stilisticii („Stilistica limbii române”), al toponimiei („Toponimia românească”) și antroponimiei („Dicționar al numelor de familie românești”). Scrieri de popularizare („Istoria limbii române. Pe-nțelesul tuturora”). Redactor responsabil la „Dicționarul limbii române” – serie nouă. Memorialistică. Membru al mai multor academii și societăți științifice străine.

iordan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
iordán (sărbătoare) s. n., pl. iordáne

iordan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
*Iordán (râu) s. propriu n.

iordan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
iordan m. 1. troparul care începe cu cuvintele: «în Iordan botezându-te, Tu, Doamne,..»; 2. sfințirea cea mare a apei: în ajunul Bobotezei preotul umblă cu iordanul din casă încasă. [V. Iordan].

iordan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Iordan m. fluviu în Palestina, se varsă în Marea Moartă: 100 km.

iordan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
IORDÁN, iordane, s. n. Bobotează; slujbă religioasă care se face la Bobotează. ◊ Expr. (Fam.) A umbla cu iordane = a spune vorbe goale; a se ține de lucruri neserioase. — Din sl. iordanŭ.