iobăgie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)IOBĂGÍE s. f. Sistem de relații bazat pe proprietatea stăpânului feudal asupra pământului și pe dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal; starea iobagului; șerbie, rumânie, vecinătate. –
Iobag +
suf. -ie.iobăgie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)iobăgíe s. f.,
art. iobăgía, g.-d. iobăgíi, art. iobăgíeiiobăgie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)iobăgie f. stare de șerbie a Românilor din Austro-Ungaria:
iobăgia a fost desființată la 1784 de împăratul Iosif II.iobăgie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)IOBĂGÍE s.f Instituție specifică feudalismului, caracterizată prin dependența personală a țăranului față de stăpânul feudal, căruia îi presta redevențe în muncă, în natură ori în bani; șerbie, rumânie, vecinătate. —
Iobag +
suf. -ie.ĭobăgie (Dicționaru limbii românești, 1939)ĭobăgíe f. (d.
ĭobagĭ). Situațiunea ĭobagilor.