învrednici (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVREDNICÍ, învrednicesc, vb. IV.
Refl. 1. A se dovedi vrednic să înfăptuiască ceva, să ajungă la ceva; a fi capabil, a reuși.
2. A avea norocul, cinstea să..., a avea parte de... ♦
Tranz. (Rar) A acorda favoarea, norocul de a...
3. A găsi de cuviință; a binevoi, a catadicsi. –
În + vrednic.