învrăjbi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV.
1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦
Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși.
2. Tranz. și
refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. –
În + vrajbă.