întuneca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTUNECÁ, întúnec, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) face întunecos, obscur; a (se) lipsi de lumină. ♦
Refl. impers. A se însera, a se înnopta, a se înnegura,
2. Refl. (Despre corpuri cerești; la
pers. 3) A-și pierde strălucirea, a suferi o eclipsă. ♦
Tranz. Fig. A eclipsa, a umbri; a face să nu se mai vadă (bine). ♦
Refl. Fig. A-și micșora sau a-și pierde capacitatea de a gândi.
3. Refl. Fig. A se posomorî; a se întrista.
4. Refl. A se închide la culoare. – Probabil
lat. in-tunicare „a acoperi cu o tunică”.