intui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTUÍ, intuiesc, vb. IV.
Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. – Din
it. intuire, lat. intueri.intui (Dicționar de neologisme, 1986)INTUÍ vb. IV. tr. A înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. [P.i.
-iesc, conj.
-iască, ger.
-ind. / <
intuiție].
intui (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTUÍ vb. tr. a înțelege, a pătrunde ceva prin intuiție, pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței acumulate. (< it.
intuire, lat.
intueri)
intui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)intuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. intuiésc, imperf. 3
sg. intuiá; conj. prez. 3
să intuiáscăintui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTUÍ, intuiesc, vb. IV.
Tranz. A înțelege sau a sesiza ceva prin intuiție; a pătrunde repede în esența problemelor, a fenomenelor etc. pe baza unor cunoștințe temeinice și a experienței anterior acumulate. — Din
it. intuire, lat. intueri.