întregime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊
Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (
Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. –
Întreg +
suf. -ime.