întregime - explicat in DEX

întregime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ÎNTREGÍME, întregimi, s. f. Calitatea de a fi întreg; totalitate, plenitudine. ◊ Loc. adv. În întregime = de tot, complet. ♦ (Concr.) Ansamblul elementelor care constituie un tot. – Întreg + suf. -ime.

întregime (Dicționaru limbii românești, 1939)
întregíme f. Starea de a fi întreg, totalitate. Deplinătate. În întregime, în totalitate, peste tot.

întregime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
întregíme s. f., g.-d. art. întregímii; (ansambluri) pl. întregími

întregime (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
întregime f. stare întreagă.