întreg (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTRÉG, -EÁGĂ, întregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊
Loc. adv. Pe de-a-ntregul = în întregime; peste tot, pe toată suprafața. ♦ (
Mat.; substantivat,
m.) Unitate nefracționată. ♦ Neînceput, neatins, din care nu lipsește nimic.
2. Teafăr, sănătos, nevătămat. ♦
Fig. Neclintit, integru.
3. (Despre noțiuni temporale) Deplin, complet.
4. (
Mat.) Care se poate obține prin adunarea repetată a numărului unu cu el însuși. –
Lat. integer, -gra.