intolerant - explicat in DEX

intolerant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. – Din fr. intolérant.

intolerant (Dicționar de neologisme, 1986)
INTOLERÁNT, -Ă adj. Neîngăduitor. [Cf. fr. intolérant].

intolerant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INTOLERÁNT, -Ă adj. 1. care nu respectă libertatea de gândire, care nu suportă altă credință, religie decât a sa; fanatic. 2. (despre organism) care nu suportă (un medicament). (< fr. intolérant)

intolerant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*intoleránt, -ă adj. (lat. in-tólerans, -ántis). Care nu tolerează gusturile, dorințele, opiniunile, credințele altuĭa: om, caracter intolerant.

intolerant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
intoleránt adj. m., pl. intoleránți; f. intolerántă, pl. intoleránte

intolerant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
intolerant a. care nu e tolerant.

intolerant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
INTOLERÁNT, -Ă, intoleranți, -te, adj. Care nu e tolerant; neîngăduitor, netolerant. — Din fr. intolérant.