interpela (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERPELÁ, interpelez, vb. I.
Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt;
spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. – Din
fr. interpeller, lat. interpellare.interpela (Dicționar de neologisme, 1986)INTERPELÁ vb. I. tr. A pune întrebări cuiva asupra unei chestiuni; a face o interpelare parlamentară. [< fr.
interpeller, it., lat.
interpellare].
interpela (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTERPELÁ vb. tr. a face o interpelare; (p. ext.) a cere cuiva să dea un răspuns, să-și explice atitudinea. (< fr.
interpeller, lat.
interpellare)
interpela (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)interpelá (a ~) (a cere explicații)
vb.,
ind. prez. 3
interpeleázăinterpela (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERPELÁ, interpelez, vb. I.
Tranz. A cere cuiva să dea un răspuns, să dea socoteală asupra unui fapt;
spec. a cere explicații (în parlament) unui membru al guvernului asupra modului de rezolvare a unor probleme, a unor acte etc. — Din
fr. interpeller, lat. interpellare.interpelà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)interpelà v. a soma de a răspunde, de a se explica asupra unui fapt.