interpelațiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.interpelațiune (Dicționar de neologisme, 1986)INTERPELAȚIÚNE s.f. v.
interpelație.
interpelațiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*interpelațiúne f. (lat.
interpellátio, -ónis). Acțiunea de a interpela. Acțiunea pin [!] care un deputat orĭ senator cere în parlament explicațiunĭ unuĭ ministru.
Jur. Somațiune unuĭ martur [!] saŭ uneĭa din părțĭ. – Și
-áție, dar maĭ des
-áre.interpelațiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)interpelați(un)e f. cereri de explica-țiuni adresate în parlament unui ministru de un deputat sau senator.
interpelațiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERPELAȚIÚNE s. f. v. interpelație.