interogație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. (Rar) Interogare. ◊ (În sintagma)
Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, nu pentru a obține răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [
Var.:
interogațiúne s. f.] – Din
fr. interrogation, lat. interrogatio.interogație (Dicționar de neologisme, 1986)INTEROGÁȚIE s.f. (
Rar) Interogare, întrebare. ♦ Figură de stil constând în a pune o întrebare unui interlocutor determinat, fără a aștepta însă un răspuns. [Gen.
-iei, var.
interogațiune s.f. / cf. lat.
interrogatio, fr.
interrogation].
interogație (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTEROGÁȚIE s. f. 1. interogare. 2. figură de stil constând în a pune o întrebare unui interlocutor determinat, fără a aștepta un răspuns. (< fr.
interrogation, lat.
interrogatio)
interogație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)interogáție (-ți-e) s. f.,
art. interogáția (-ți-a), g.-d. art. interogáției; pl. interogáții, art. interogáțiile (-ți-i-)interogație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTEROGÁȚIE, interogații, s. f. Interogare. ◊ (În sintagma)
Interogație retorică = procedeu retoric constând în adresarea unor întrebări, fără a solicita un răspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [
Var.:
interogațiúne s. f.] — Din
fr. interrogation, lat. interrogatio.