interlocuțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (
Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [
Var.:
interlocúție s. f.] – Din
fr. interlocution.interlocuțiune (Dicționar de neologisme, 1986)INTERLOCUȚIÚNE s.f. Convorbire. ♦ Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [Var.
interlocuție s.f. / < fr.
interlocution, cf. lat.
inter – între,
loquor – a vorbi].
interlocuțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTERLOCUȚIÚNE s. f. 1. convorbire. 2. (jur.) hotărâre care precedă sentința finală a unui proces. (< fr.
interlocution)
interlocuțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*interlocuțiúne f. (lat.
inter-locutio, -ónis. V.
locuțiune). Conversațiune, dialog.
Jur. Judecată pin [!] care se pronunță un interlocutoriŭ.
interlocuțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERLOCUȚIÚNE, interlocuțiuni, s. f. (
Jur.) Hotărâre judecătorească care precedă sentința finală a unui proces. [
Var.:
interlocúție s. f.] — Din
fr. interlocution.