interjecție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. – Din
fr. interjection, lat. interjectio, -onis.interjecție (Dicționar de neologisme, 1986)INTERJÉCȚIE s.f. (
Gram.) Parte de vorbire neflexibilă fără funcție sintactică și care exprimă stări sufletești sau imită sunete, zgomote etc. [Gen.
-iei, var.
interjecțiune s.f. / cf. fr.
interjection, lat.
interiectio].
interjecție (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTERJÉCȚIE s. f. parte de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufletești, imită sunete, zgomote etc. (< fr.
interjection, lat.
interiectio)
interjecție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)interjécție (-ți-e) s. f.,
art. interjécția (-ți-a), g.-d. art. interjécției; pl. interjécții, art. interjécțiile (-ți-i-)interjecție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERJÉCȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. — Din
fr. interjection, lat. interjectio, -onis.