interdicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.interdicțiune (Dicționar de neologisme, 1986)INTERDICȚIÚNE s.f. v.
interdicție.
interdicțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*interdicțiúne f. (lat.
interdictio, -ónis. V.
direcțiune). Acțiunea de a interzice, oprire, prohibițiune:
a interzice un fel de comerciŭ. Suspendarea din funcțiune:
funcționar lovit de interdicțiune. Jur. Oprirea unuĭ nebun saŭ risipitor de a-șĭ administra averea. Luarea drepturilor civile unuĭa care a fost condamnat la o pedeapsă infamantă:
interdicțiune legală. – Și
-ícție.interdicțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)interdicțiune f.
1. acțiunea de a interzice:
interdicțiunea unui comerț; 2. suspendarea funcțiunilor:
interdicțiunea unui notar; 3. luarea cuiva libera dispozițiune a averii sale:
cerere de interdicțiune; 4. privațiune:
interdicțiunea drepturilor cetățenești. (celui ce a fost condamnat la o pedeapsă infamantă).
interdicțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERDICȚIÚNE s. f. v. interdicție.