interdicție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte.
2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice.
3. Stare în care se află aceste persoane. [
Var.:
interdicțiúne s. f.] – Din
fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.interdicție (Dicționar de neologisme, 1986)INTERDÍCȚIE s.f. Interzicere, opreliște, oprire (prin lege). ♦ Interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție. [Gen.
-iei, var.
interdicțiune s.f. / cf. fr.
interdiction, lat.
interdictio].
interdicție (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTERDÍCȚIE s. f. 1. interzicere (prin lege). ◊ tabu. 2. interzicere a exercitării drepturilor politice (și civile) ale unei persoane ca măsură represivă sau de protecție. ◊ stare a unei asemenea persoane. (< fr.
interdiction, lat.
interdictio)
interdicție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)interdícție (interzicere)
(-ți-e) s. f.,
art. interdícția (-ți-a), g.-d. art. interdícției; pl. interdícții, art. interdícțiile (-ți-i-)interdicție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)INTERDÍCȚIE, interdicții, s. f. 1. Prevedere legală prin care se interzice săvârșirea anumitor fapte sau acte.
2. Măsură legală sau judecătorească aplicată unui răufăcător sau unui alienat mintal, care constă în interzicerea exercitării anumitor acte juridice.
3. Stare în care se află aceste persoane. [
Var.:
interdicțiúne s. f.] — Din
fr. interdiction, lat. interdictio, -onis.