interacțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTERACȚIÚNE, interacțiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influențare, condiționare sau acțiune cauzală reciprocă.
2. (
Fiz.) Acțiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. ♦ Formă de legătură între corpuri, realizată fie direct, fie prin intermediul câmpurilor fizice. [
Pr.: -
ți-u-] – Din
fr. interaction.interacțiune (Dicționar de neologisme, 1986)INTERACȚIÚNE s.f. Influență, condiționare reciprocă între fapte, fenomene etc. [Cf. fr.
interaction].
interacțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTERACȚIÚNE s. f. influență, condiționare reciprocă între fapte, fenomene etc. (< fr.
interaction)
interacțiune (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INTERACȚIÚNE (INTERÁCȚIE) (‹
fr.)
s. f. 1. (
FILOZ.) Formă de legătură, de interdependență între corpuri, sisteme, fenomene etc., care se manifestă prin influențare, condiționare sau acțiune cauzală, legică etc. reciprocă și care stă la baza mișcării în genere, fiind una dintre notele definitorii ale dinamismului universal.
2. (
FIZ.) Acțiune reciprocă ce are loc în momentul ciocnirii a două particule elementare sau a două sisteme de astfel de particule (
ex. nuclee), datorată forțelor de atracție sau de respingere (electrostatice, gravitaționale, nucleare etc.) dintre acestea. Un exemplu de
i. este
reacția nucleară. 3. (
BIOL.) Influența reciprocă a factorilor biologici.
interacțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!interacțiúne (-te-rac-ți-u-/-ter-ac-) s. f.,
g.-d. art. interacțiúnii, pl. interacțiúni