integral (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj.,
s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ◊
Făină integrală = făină brută obținută prin măcinarea grâului.
Pâine integrală = pâine fabricată din făină integrală.
2. Adj. (În sintagmele)
Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiază integralele.
Ecuație integrală = ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute.
3. S. f. (
Mat.) Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operația de integrare. – Din
fr. intégral.integral (Dicționar de neologisme, 1986)INTEGRÁL, -Ă adj. 1. Întreg, neîmpărțit, complet. ◊
Făină integrală = făină obținută prin măcinarea grâului, din care s-au extras grișul și făina albă.
2. Calcul integral = calcul opus calculului diferențial, care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. [< fr.
intégral, cf. lat.
integer – întreg].
integral (Marele dicționar de neologisme, 2000)INTEGRÁL, -Ă I.
adj. 1. (și adv.) întreg, complet. ♦ făină ~ă = făină, prin măcinarea grâului, din care se extrag grișul și făina albă. 2. calcul ~ = capitol al analizei matematice care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. II. s. f. (mat.) funcție care se obține prin integrarea unei ecuații diferențiale. ◊ simbol matematic care indică operația de integrare. (< fr.
intégral, lat.
integralis)
integral (Dicționaru limbii românești, 1939)*integrál, -ă adj. (fr.
integral, d. lat.
integer, integra, întreg). Întreg, complet:
reformă integrală. Mat. Calcul integral, una din părțile calcululuĭ infinitezimal care are de scop ca, fiind dată o diferențială saŭ o derivată, să se afle funcțiunea din care provine și care se numește
integrală. S. f. Această funcțiune. Adv. În întregime, în totalitate.
integral (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INTEGRAL, revistă „de sinteză modernă, organ al mișcării moderniste din România și străinătate”; a apărut, lunar, la București (1925-1927), fiind condusă de
F. Brunea-Fox, I. Călugăru, M.H. Maxy, Ilarie Voronca. Printre colaboratori: B. Fundoianu, Tristan Tzara, Gh. Dinu, Al. Philippide, T. Arghezi ș.a.
integral (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)integrál (-te-gral) adj. m.,
pl. integráli; f. integrálă, pl. integráleintegral (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)integral a.
1. pe dántregul:
plată integrală; 2. calcul integral, care se urcă dela mărimile infinit de mici la mărimile finite din cari derivă. ║ adv. în totalitate.