insulta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSULTÁ, insúlt, vb. I.
Tranz. A aduce cuiva o insultă; a ofensa, a jigni. – Din
fr. insulter, lat. insultare.insulta (Dicționar de neologisme, 1986)INSULTÁ vb. I. tr. A aduce (cuiva) o insultă; a jigni. [P.i.
insúlt, 3,6
-tă. / < fr.
insulter, cf. lat.
insultare].
insulta (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSULTÁ vb. tr. a aduce (cuiva) o insultă; (fig.) a brava cu insolență. (< fr.
insulter)
insulta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)insultá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
insúltăinsultà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)insultà v. a ocărî cu fapta sau cu vorba, a ofensa pe față.