instrucțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSTRUCȚIÚNE, instrucțiuni, s. f. 1. Indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru.
2. Instrucție (
1).
3. (La
pl.) Îndrumări date de către conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau broșura care cuprinde aceste îndrumări. [
Pr.: -
ți-u-] – Din
fr. instruction, lat. instructio, -onis.instrucțiune (Dicționar de neologisme, 1986)INSTRUCȚIÚNE s.f. 1. (
La pl.) Lămuriri, explicații, dispoziții date cuiva pentru a ști cum să procedeze..
2. Unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (
2) [în DN] și indicând operația de efectuat. [Pron.
-ți-u-. / < fr.
instruction].
instrucțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)INSTRUCȚIÚNE s. f. 1. indicație dată cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. unitate sintactică a programului unui calculator, conținând informația (2) și indicând operația de efectuat. (< fr.
instruction, lat.
instructio)
instrucțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*instrucțiúne f. (lat.
in-strúctio, -ónis. V.
con- și
di-strucțiune). Acțiunea de a instrui. Învățătură, învățămînt, cultură a inteligențeĭ (în școală saŭ în armată). Știință, noțiunĭ cîștigate (însușite):
a avea o instrucțiune solidă. Lecțiune, precept, învățămînt:
istoria e plină de instrucțiune. Cercetare, acte și formalitățĭ necesare ca să se judece un proces:
instrucțiune judiciară. Ministru instrucțiuniĭ publice și private, ministru școalelor statuluĭ și al celor particulare (al educațiuniĭ naționale).
Judecător de instrucțiune. V.
judecător. A face instrucțiune cu soldațiĭ, cu eleviĭ, a-ĭ învăța mînuirea armelor. Pl. Ordine precise, informațiunĭ:
acest ambasador urmează instrucțiunile guvernuluĭ luĭ. – Și
-úcție.instrucțiune (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)INSTRUCȚIÚNE (‹
fr.,
lat.)
s. f. 1. (La
pl.)Indicații, precizări privind modul de îndeplinire a unui lucru. ♦ Act normativ emis de conducătorii organelor centrale ale administrației de stat, în limita competenței lor, în baza și în vederea aplicării legilor, decretelor sau hotărârilor guvernului.
2. (
Înv.) Instrucție (
1).
3. (
INFORM.) Element al unui limbaj de programare prin care, într-un program de calculator, sunt indicate operațiile ce trebuie efectuate asupra datelor ori acțiunile privind părțile programului.
instrucțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)instrucțiúne (indicație)
(-ți-u-) s. f.,
g.-d. art. instrucțiúnii; pl. instrucțiúniinstrucțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)instrucți(un)e f.
1. acțiunea de a instrui:
instrucțiunea copiilor; 2. învățătură, cultura inteligenței:
instrucțiunea poate fi: superioară (universități și școli speciale),
secundară (licee, gimnazii, seminare, școli comerciale și profesionale) și
primară; 3. cunoștințe dobândite:
are o instrucțiune solidă; 4. lecțiuni sau poveți instructive:
istoria e plină de instrucțiune; 5. ordine precize, informațiuni date:
urmați acestor instrucțiuni; 6. acte și formalități necesare spre a judeca o cauză:
instrucțiunea unei afaceri criminale. V.
judecător.