instrucție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INSTRÚCȚIE s. f. 1. Ansamblu de cunoștințe, priceperi și deprinderi, predate cuiva sau căpătate de cineva, prin care se urmărește însușirea unei culturi generale și a unei specializări profesionale; învățătură; învățământ; instrucțiune (
2).
2. Pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare.
3. (
Jur.) Activitate de cercetare a cauzelor penale. ◊
Judecător de instrucție = (în unele țări) magistrat însărcinat cu cercetarea cauzelor penale. – Din
fr. instruction.