institutor - explicat in DEX

institutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INSTITUTÓR, -OÁRE, institutori, -oare, s. m. și f. (În trecut) Învățător (la oraș). – Din fr. instituteur, lat. institutor.

institutor (Dicționar de neologisme, 1986)
INSTITUTÓR, -OÁRE s.m. și f. (În trecut) 1. Grad în învățământul elementar, superior învățătorului, dat mai ales celor care predau la oraș. 2. Persoană care se ocupa de instruirea unui copil. [Cf. fr. instituteur].

institutor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INSTITUTÓR, -OÁRE s. m. f. (în trecut) învățător (la oraș). (< fr. instituteur, lat. institutor)

institutor (Dicționaru limbii românești, 1939)
*institutór, -oáre s. (lat. institútor, -óris, d. institúere, a instrui). Care institue [!], fundator [!]. Profesor de școală primară urbană. (În Francia, acest termin [!] se întrebuințează de pe la 1789 înlocuind pe maître d´école, cum se zicea în ainte [!]).

institutor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
institutór s. m., pl. institutóri

institutor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
institutor m. 1. cel ce institue sau stabilește; 2. cel ce predă instrucțiunea primară în școalele urbane.