înlănțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV.
Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa.
2. A cuprinde pe cineva (cu brațele).
V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca.
4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦
Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [
Prez. ind. și:
înlănțuiesc] –
În + lanț + suf. -ui (după
fr. enchaîner).