înlănțui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNLĂNȚUÍ, înlắnțui, vb. IV.
Tranz. 1. A pune, a lega în lanțuri; a încătușa.
2. A cuprinde pe cineva (cu brațele).
V. îmbrățișa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca.
4. A așeza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦
Refl. A urma unul după altul (în șir neîntrerupt). [
Prez. ind. și:
înlănțuiesc] –
În + lanț + suf. -ui (după
fr. enchaîner).
înlănțui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)înlănțuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1 și 2
sg. înlắnțui, 3
înlắnțuie, imperf. 3
sg. înlănțuiá; conj. prez. 1 și 2
sg. să înlắnțui, 3
să înlắnțuieînlănțuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)înlănțuì v.
1. a lega cu un lanț;
2. (poetic) a coprinde:
înlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă EM.;
3. a subjuga, a captiva:
a înlănțui inimile; 4. fig. a împreuna logiceșțe, a coordina:
a-și înlănțui ideile.