infracțiune - explicat in DEX

infracțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
INFRACȚIÚNE, infracțiuni, s. f. Faptă care prezintă pericol social, constând în încălcarea unei legi penale, în săvârșirea, cu vinovăție, a unei abateri de la legea penală, și care este sancționată de lege. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. infraction, lat. infractio, -onis.

infracțiune (Dicționar de neologisme, 1986)
INFRACȚIÚNE s.f. (Jur.) 1. Violare a unor legi penale. 2. Abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. infraction, lat. infractio – spargere].

infracțiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
INFRACȚIÚNE s. f. 1. încălcare cu vinovăție a unei legi penale. 2. abatere, încălcare a unui ordin, a unui tratat etc. (< fr. infraction, lat. infractio)

infracțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*infracțiúne f. (lat. infráctio, -ónis, d. infríngere, -fractum, a înfrînge). Înfrîngerea uneĭ legĭ, unuĭ ordin, tractat ș. a.: infracțiunile regulamentelor polițiiĭ se numesc „contravențiunĭ”.

infracțiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
infracțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. infracțiúnii; pl. infracțiúni

infracțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
infracțiune f. înfrângerea unei legi, unei porunci, etc.