înfășurător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFĂȘURĂTÓR, -OÁRE, înfășurători, -oare, adj. (Rar) Care servește la înfășurare, care înfășoară. ♦ (Substantivat,
n.) Cilindru pe care se înfășoară hârtia la ieșirea din mașina de fabricat. ♦ (Substantivat,
f.) Curbă tangentă la fiecare dintre curbele unui ansamblu. –
Înfășura +
suf. -ător.