înfășura (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNFĂȘURÁ, înfășór, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) acoperi strâns de jur împrejur cu o pânză, cu o învelitoare, cu un material izolant etc.
2. Tranz. Fig. A cuprinde, a învălui.
3. Tranz. și
refl. A (se) încolăci. ♦
Tranz. A depăna (pe un ghem, pe un fus etc.).
4. Refl. (
Fam.) A se învârti de colo până colo; a da târcoale. [
Prez. ind. și:
înfắșur] –
Lat. in-fasciolare (<
fascia).