ineluș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)INELÚȘ, inelușe, s. n. Diminutiv al lui
inel. –
Inel +
suf. -uș.ineluș (Dicționaru limbii românești, 1939)inelúș n., pl.
e. Inel mic.
Ineluș-învîrtecuș n. Un joc copilăresc care consistă dintr´un inel pe care-l transmit din mînă´n mînă, și unu trebuĭe să-l găsească după ce altu-ĭ zice:
Ineluș învîrtecuș, Gîcĭ pe-al cuĭ deget te-am pus.ineluș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)inelúș s. n.,
pl. inelúșe